Comunicat de presa Curtea Europeana de Justitie

Anexa2

cvria

Press and Information


COMUNICAT DE PRESA No 44/09

19 Mai 2009

Hotărârile Curţii de Justiţie în cazul C-531/06 şi în cauzele conexe C-171/07 and C-172/07

Comisia europeana vs Italia
Apothekerkammer des Saarlandes şi alţii


PROPRIETATEA ŞI FUNCŢIONAREA FARMACIILOR POATE FI LIMITATĂ NUMAI PENTRU FARMACIŞTI


Legislaţia italiană şi germană care stabileşte o astfel de regulă este justificată de faptul că obiectivul de a asigura furnizarea de medicamente către public este de încredere şi de bună calitate

Astazi, Curtea de Justiţie a aprobat două seturi de proceduri referitoare la sistemul de proprietate a farmaciei.

Cazurile se referă, în principal, la problema dacă dreptul comunitar se opune sau nu prevederilor cuprinse în legislaţia italiană şi germană, care prevăd că doar farmaciştii pot să deţină şi să administreze o farmacie.

Cauzele conexe C-171/07 şi C-172/07 (Apothekerkammer des Saarlandes şi alţii) au apărut de la autorizaţia acordată de către Ministerul competent în Saarland companiei DocMorris, o companie publică cu răspundere limitată din Olanda, acordându-i dreptul de a conduce o sucursală a unei farmacii în Saarbrücken de la 1 iulie 2006. Decizia Ministerului a fost contestată în faţa Curţii Administrative, Saarland, de către mai mulţi farmacişti şi asociaţiile lor profesionale, pe motiv că nu a fost în concordanţă cu legislaţia germană care limitează dreptul de a deţine şi conduce o farmacie numai pentru farmacişti. Tribunalul Administrativ a adresat întrebări Curţii de Justiţie pentru a se stabili dacă dispoziţiile Tratatului privind libertatea de stabilire trebuie să fie interpretate ca opunându-se unei astfel de legislaţii.

În plus, în cazul C-531/06 (Comisia vs. Italia), Comisia a înaintat Curţii o declaraţie care, printre altele, cuprindea faptul că, permiţând numai farmaciştilor să deţină şi să administreze farmacii private, Republica Italiană nu şi-a îndeplinit obligaţiile care îi revin în conformitate cu legislaţia comunitară.

În hotărârile sale emise astăzi, Curtea precizează că excluderea posibilităţii pentru nefarmacişti de a administra farmacii sau de a achiziţiona acţiuni în societăţi sau firme care au ca obiect administrarea farmaciilor constituie o restricţie privind libertatea de stabilire şi libera circulaţie a capitalurilor.

Această restricţie poate fi justificată de obiectivul de a asigura faptul că furnizarea de medicamente către public este sigură şi de bună calitate.

În cazul în care există o incertitudine cu privire la existenţa sau extinderea riscurilor pentru sănătatea umană, este important şi ar trebui ca un Stat Membru să aibă posibilitatea de a lua măsuri de protecţie fără a fi necesar să aştepte până când realitatea acestor riscuri devine pe deplin evidentă. În plus, un Stat Membru poate lua măsuri care să reducă, în măsura în care este posibil, un risc public pentru sănătate, inclusiv, mai exact, un risc pentru siguranţa şi calitatea furnizării de medicamente către public.
În acest context, Curtea atrage atenţia asupra naturii foarte speciale a medicamentelor, ale căror efecte terapeutice le distinge substanţial de alte bunuri.
Aceste efecte terapeutice au drept consecinţă faptul că, în cazul în care produsele medicamentoase sunt consumate în mod inutil sau incorect, acestea pot cauza vătămări grave sănătăţii, fără ca pacientul să fie în măsură să înţeleagă acest lucru atunci când acestea sunt administrate.

Supradozarea sau utilizarea incorectă a medicamentelor duce, de asemenea, la o risipă de resurse financiare, care este cu atât mai dăunătoare pentru că sectorul farmaceutic generează costuri considerabile şi trebuie să satisfacă nevoile în creştere, în timp ce resursele financiare care pot fi puse la dispoziţie pentru serviciile de asistenţă medicală nu sunt nelimitate, indiferent de modul de finanţare aplicat.

Având în vedere puterea acordată statelor membre pentru a determina nivelul de protecţie a sănătăţii publice, statele membre pot cere ca produsele medicamentoase să fie eliberate de către farmacişti care se bucură de o reală independenţă profesională.

Este de necontestat faptul că un farmacist, ca orice altă persoană, urmăreşte obiectivul de a realiza profit. Cu toate acestea, ca farmacist de profesie, el se presupune că administrează farmacia nu cu un interes pur economic, ci şi cu un punct de vedere profesional. Interesul său în legătură cu obţinerea unui profit este astfel temperat de către formarea sa ca profesionist, de experienţa sa profesională şi de responsabilitatea pe care o are, dat fiind faptul că orice încălcare a normelor de drept sau de conduită profesională subminează nu numai valoarea investiţiilor sale, dar de asemenea, propria sa existenţă profesională.

Spre deosebire de farmacişti, nefarmaciştii, prin definiţie, duc lipsă de formare profesională, de experienţă şi de responsabilitate aşa cum au farmaciştii. În consecinţă, aceştia nu oferă aceleaşi garanţii ca farmaciştii. Un Stat Membru poate, prin urmare, să ia în calcul, în exercitarea puterii sale de apreciere, că modul de funcţionare a unei farmacii sub conducerea unui nefarmacist poate reprezenta un risc pentru sănătatea publică, în special pentru fiabilitatea şi calitatea furnizării de medicamente la nivelul vânzării cu amănuntul. De asemenea, Curtea constată că în faţa sa nu a fost stabilit faptul că o măsură mai puţin restrictivă decât excluderea nefarmaciştilor ar asigura un nivel de încredere şi calitate în furnizarea de medicamente către public în aceeaşi măsurăca acela care rezultă din aplicarea excluderii.
Având în vedere libertatea de decizie care este permisă, un Stat Membru poate considera faptul că există riscul ca unele reguli mai puţin restrictive concepute pentru a asigura independenţa profesională a farmaciştilor, cum ar fi un sistem de controale şi sancţiuni, să nu fie observate în practică. Acest fapt rezidă din faptul că interesul unui nefarmacist în a obţine profit nu poate fi temperat într-un mod echivalent cu cel al farmacistului liber-profesionist şi că farmaciştii, ca angajaţi, lucrează sub conducerea unui administrator şi ar putea fi dificil pentru aceştia să nu respecte instrucţiunile primite de la superior.

Curtea a ajuns la concluzia că libertatea de stabilire şi libera circulaţie a capitalurilor nu se opun unei reglementări naţionale care împiedică persoanele care nu au statut de farmacist de a deţine şi de a administra farmaciile.

Luând notă de faptul că nu numai excluderea nefarmaciştilor de la operaţiunea de conducere a unei farmacii private poate fi justificată, dar şi interzicerea, pentru unităţile implicate în distribuţia de produse farmaceutice de a achiziţiona acţiuni ale farmaciilor de stat, Curtea respinge acţiunea de neîndeplinire a obligaţiilor introdusă de Comisie împotriva Italiei.