Farmacia comunitara in Uniunea Europeana

FARMACIA COMUNITARA IN UNIUNEA EUROPEANA.
COMPARATII PRIN ADAOSUL COMERCIAL

 
Autor: Dr. farm. prim. AURORA TOMA - Director S.C. PRIMULA OFFICINALIS S.R.L.
- consultanta pentru afaceri şi management farmaceutic -

 
      Incepand cu anul 1990, cand intreaga societate romaneasca a inceput un alt parcurs de dezvoltare economica, politica, etc, sistemul farmaceutic, componentă obligatorie a sistemului naţional de sănătate, a fost supus la modificări de esenţă, în toate structurile sale, de la pregătirea specialiştilor cu studii superioare şi medii, până la producerea şi distribuţia medicamentelor către beneficiarul final, omul bolnav. Farmaciile au fost printre primele instituţii din sănătate care s-au privatizat, iar farmaciştii intre primii profesionişti în domeniu care isi desfasoara activitatea în mod independent.
     Ca în orice inceput, farmacia si farmacistul ce si-a asumat deplina responsabilitate, au avut de cautat rezolvari unei stari de fapt – nevoia populatiei de medicamente, necesarul de specialisti si legislatia.
     Necesarul de medicamente in continua crestere, a inceput sa fie treptat acoperit, in principal prin importuri dar si prin productia proprie, asigurate de firme importatoare si de depozite de medicamente. Medicamentul se afla sub control legislativ, eliberarea sa fiind un act profesional care trebuie sa se faca prioritar in interesul omului bolnav, iar farmacistul trebuie să aibă asigurate, prin pârghii legislative, libertatea deciziei, includerea sa ca factor esenţial în echipa de sănătate şi obţinerea unui statut social recunoscut, în concordanţă cu importanţa activităţii sale.
     Formarea de specialisti s-a facut treptat prin centrele universitare consacrate, in paralel infiintandu-se noi facultati de farmacie in alte centre, dar si scoli pentru studii medii.
     Legislatia. Afirmam mai sus ca sectorul farmaceutic a fost extrem de disponibil, prin profesioniştii săi pentru realizarea reformei începând cu anul 1991. Ministerul Sănătăţii, surprins de dezvoltarea sectorului privat de activitate, nu a avut resurse pentru a crea un cadru legislativ specific. Farmacia s-a infiintat si functioneaza si in prezent, pe baza legii comertului si a unor ordine ale ministrului sănătăţii*, emise la inceput, aproape anual şi de cele mai multe ori contradictorii in continut, modificate de acelaşi ministru. S-au alocat fonduri pentru elaborarea unei legi a farmaciei, s-au facut numeroase proiecte de catre reprezentantii farmacistilor. Un astfel de proiect a intrat in pachetul de reforma al ministrului E. Nicolaescu - care s-a razgandit si l-a retras anuntand ca va fi trimis spre adoptare in maximum 6 luni. Dupa circa 2 ani, Parlamentul Romaniei intr-o ultima sedinta, alaturi de un pachet de alte 100 de legi, a strecurat cam pe furis, legea farmaciei cu 95 voturi pentru, 60 impotriva si 11 abtineri.
     În absenţa legii, care să reglementeze activitatea din farmacie, la noi în ţară s-a dezvoltat un model de farmacie de tip mixt (etic si comercial).

     Se constata tot mai mult micşorarea numărului de farmacişti disponibili, impunerea pe piaţa de medicamente a produselor proprii unor producători sau distribuitori, încurajarea utilizării neraţionale a medicamentelor şi deturnarea obiectului de activitate principal al farmaciei (eliberarea de prescripţii medicale) spre alte activităţi nerestricţionate (comerciale). Daca pentru farmacia independenta, inceputurile au fost dificile, cum este si firesc, profesionistii au sperat că lucrurile vor intra pe un fagas normal, asigurat de legislatia, care sa protejeze atat omul bolnav - prin medicamente sigure, cat si farmacia, care sa poata furniza medicamente, si servicii farmaceutice de calitate. Constatam insa contrariul acestor asteptari: farmacia independenta este de circa 17 ani in mod continuu ,,materialul de experienta’’ pentru autoritatile statului - ministerul sanatatii si casa de asigurari sociale de sanatate. Aceste doua institutii prin numeroase ordine si ordine comune, prin unele hotarari de guvern au adus asupra farmaciei independente presiuni economice pana acolo incat unele medicamente se elibereaza la pret mai mic decat pretul de achizitie. Au fost emise acte normative prin care, contrar prevederilor fiscale, in farmacie, in ultimii 2 ani sa se micsoreze pretul cu amanuntul la medicamentele aflate in stoc, proces cu consecinte deosebit de grave asupra existentei acesteia.
Pentru functionarea farmaciei important este adaosul comercial la medicamente. Prin adoptarea unor acte normative in perioada 2007-2008, acesta a fost in scadere, pana in prezent cand s-a stabilit un adaos mediu de 8-10%, mult sub nivelul de adaos practicat de farmaciile din celelalte tari ale Uniunii Europene. Medicamentele din programele nationale (antidiabetice, citostatice si posttransplant, etc) se elibereaza cu adaos de 1,5%, iar cele pentru bolile cronice, negociate cu 1,5% - 6% (2007-2008, din trim. IV 2008, toate au adaos de 1,5%) precum si decontarea de catre casa de asigurari a medicamentelor compensate si gratuite catre farmacii la 90-180 de zile. Acest fapt are drept consecinta decapitalizarea continua a farmaciei.
Medicamente ca: antidiabetice, citostatice si posttransplant se elibereaza aproape exclusiv prin intermediul retelelor de farmacii, care detin depozite cu importuri proprii, fiind astfel posibila dirijarea bolnavilor spre aceste unitati.
N.B. In Uniunea Europeana este interzis prin lege ca depozitul sa detina farmacii proprii, la noi, nu se interzice!
Consecinta micsorarii adaosului comercial si a pretului cu amanuntul la medicamentele din stocul farmaciei, este slabirea constanta a puterii economice a farmaciei independente in favoarea farmaciilor comerciale, care apartin firmelor detinatoare de depozite si importuri de medicamente. De altfel in municipiul Bucuresti, fara a dispune de o baza statistica oficiala, se poate observa cu ochiul liber, ,,explozia’’ de lanturi de farmacii comerciale si disparitia sau micsorarea semnificativa a numarului farmaciilor independente.
La cele afirmate mai sus, dorim sa exemplificam comparativ, datele referitoare la modul de stabilire a adaosului comercial in tarile membre ale Uniunii Europene.
Material si metoda de lucru
Material :
     1. PGEU - ,,Valoarea adaugata a comunitatii farmacistilor la sistemele de sanatate’’
     2. Farmacii independente romanesti cu management de succes metoda :
     Metoda bayesiană - abordarea bazată pe principiul folosirii maxime a informaţiilor disponibile privind starea fenomenelor, proceselor si sistemelor economico-sociale, a revizuirii şi reevaluarii permanente a informaţiilor în funcţie de evoluţia pe care o reflectă (Dicţionarul de conducere şi organizare).

 ______________ * Legea farmaciei nu a intrat in vigoare

{jospagebreak_scroll title=Austria}

Austria

Farmaciile finanţează toate serviciile şi cheltuielile voluntare şi obligatorii prin adaosul adăugat preţului de achiziţie al farmaciei. Atât pentru medicamentele cu reţetă cat şi pentru OTC acest adaos este calculat printr-un sistem regresiv care reflectă un adaos procentual descrescător faţă de preţ.
Singurele taxe suplimentare plătite de pacienţi şi /sau fondurile de sănătate se aplica la furnizarea de urgenţă a serviciilor în timpul noptii.
1.2. Sistemul de remunerare – structură
1.2.1. Compensarea farmaciei
a. Pentru medicamentele vândute fondurilor de sănătate, adaosul farmaciei este cuprins intre 3,8% - 27% din preţurile de vânzare nete ale farmaciei.
b. Pentru medicamentele vândute clienţilor privaţi adaosul farmaciei este intre 11,10% - 35,5%.
Se aplică o scară de la 1 la 10, conform preţului de achiziţie al farmaciei, pentru a calcula preţul de vânzare al farmaciei.
Un adaos fix de 3,8% se aplică produselor cu un preţ de achiziţie al farmaciei peste € 357,08 pentru fondurile de sănătate şi de 11,10% pentru vânzări cu preţ de achiziţie al farmaciei de peste € 371,37.
Adaosul mediu pentru vânzări în debitul fondurilor de sănătate este de 20,47%.
Adaosul mediu general (inclusiv produse nefarmaceutice cum ar fi cosmeticele) pentru farmacii este de 28%.
TVA este 20% pentru toate produsele farmaceutice
1.2.2. Discount / claw back (recuperare bani)
Farmaciile care realizează (de la fondurile de sănătate) o cifră de afaceri anuală superioară cifrei de afaceri medii a comunităţii de farmacii, trebuie să mai plătească un rabat suplimentar de 2,5% fondurilor de sănătate pe produse, cu un preţ de achiziţie mai mic de € 200, ce are drept consecinţă adaosuri reale între 3,8% şi 25,10%. {jospagebreak_scroll title=Belgia}

Belgia


1. Sistemul de remunerare
1.1. Sistemul de remunerare – componente. Există un sistem liniar atât pentru medicamente cu reţetă cât şi pentru OTC de 31 % din preţul de vânzare (fără TVA.) cu un maxim de € 7,44 (şi un adaos de finanţare pentru medicamentele rambursabile). Există preţuri maximale fixe şi adaosuri.
Există taxe fixe referitoare la un număr limitat de servicii (servicii de pază în week-end şi noaptea, preparate deosebite, distribuirea de metadonă, ...) dar gama de servicii se va lărgi când va fi aplicat decretul lege din 27 aprilie, 2007 – publicat pe 8 mai, 2007.
1.2 Sistemul de remunerare – structură
1.2.1 Compensarea farmaciei
Pentru a fixa taxa, medicamentele sunt distribuite în trei clase sau “trepte” după clasificarea lor terapeutică. La fiecare treaptă se atribuie o altă taxă.

 Treaptă Taxă Scurtă descriere a claselor terapeutice pentru fiecare treaptă
 1 €1,30 Probleme /boli minore ce se pot trata prin auto-medicaţie
 2 €3,40 Probleme de sănătate acute cum ar fi infecţiile
 3 €5,10 Boli cronice sau severe



Adaosul este calculat la preţul franco-fabrică. Constă din două elemente: costul financiar şi celelalte costuri materiale sau economice. Costul financiar este estimat la 4,3% din preţul franco-fabrică. Celelalte costuri economice sunt acoperite de 3,2% din preţul franco-fabrică cu maximum care este egal cu taxa pentru cea de-a treia treaptă, fixată actualmente la €5,1.
Adaosul economic este deosebit de relevant pentru medicamentele scumpe.
1.2.2. Discount / claw back (recuperare bani)
În 2002 farmaciştilor li s-a cerut să permită un discount la costul asigurării pentru a înlocui rabatul pe plata asiguratului permis pacienţilor în mod tradiţional. În acel moment suma de returnat Institutului de asigurări de sănătate a fost evaluată la 7,7% din totalul plăţilor pacientului asigurat. Acest procent este revizuit în fiecare an împreună cu suma pentru adaosul brut la medicamentele rambursate. Există un compromis între venitul brut garantat pentru farmacist şi contribuţia preconizată a farmaciştilor la cheltuielile fondurilor de sănătate pentru medicamente. Dacă suma adaosului brut tinde să crească prea mult, rabatul la costurile de asigurări creşte. Altfel este invers. Tabelul de mai jos rezumă procentele şi sumele cu discount.

 An Discount-ul farmaciştilor pentru fondurile de asigurări (in % din suma totală a plăţilor asiguraţilor)
  Discount-ul farmaciştilor către fondurile de asigurări (in Euro)
2002 7,7 %
 35.866.167
2003
 4 %  în primul semestru
12,6 % în al doilea semestru
 42.523.933
2004
 4,5 % în primele 11 luni
1,33 % în decembrie
 21.918.528
2005
 4,5 % în primele 11 luni
2 % în decembrie
 22.158.574
2006
 De la 2% la maximum 15% (schimbări lunare ) 
{jospagebreak_scroll title=Republica Ceha}

Republica Cehă

1. Sistemul de remunerare
1.1. Sistemul de remunerare – componente
Din august 2006 s-a introdus un adaos regresiv pentru sistemul de preţuri din Republica Cehă. Există în vigoare un sistem de piaţă liberă şi există o taxă fixă pentru produsele distribuite (există un sistem de referinţă pentru rambursarea substanţelor active şi a medicamentelor).
1.2. Sistemul de remunerare – structură
1.2.1 Compensarea farmaciei
Există un adaos de distribuţie maxim pentru angrosişti şi farmacii de 29% de la 1 ianuarie 2006. Cum nu există un adaos fix, preţurile cu amănuntul variază de la o farmacie la alta, şi chiar în cadrul aceleiaşi farmacii.
De la 1 august 2006 – s-a stabilit un adaos regresiv la medicamente. A fost definit ca un adaos combinat pentru angrosişti şi farmacişti şi a fost dezvoltat pe baza metodei de taxă (adică este compus dintr-o parte fixă şi o parte procentuală a adaosului). Suma maximă este exprimată în 7 trepte:

 Treapta de preţ Gamă de preţ în coroane ceheşti Partea fixă a adaosului în coroane ceheşti Procentaj
 1 0-150,00033
 2150,01-300,00
049,50
32
 3300,01-500,00
97,50
28
 4 500,01-1000,00153,5025
 51000,01-2500,00
278,5022
 6 2500,01-5000,00608,5018
 75000,01- more
1058,5010



1.2.2 Discount / claw back (recuperare bani)
Nici unul

{jospagebreak_scroll title=Danemarca}

Danemarca

   1. Sistemul de remunerare
1.1. Sistemul de remunerare – componente
Farmaciile se autofinanţează prin:
  •   adaos la pretul cu ridicata, calculat liniar,
  •   taxa de distribuire pentru fiecare reţetă cu un singur produs,
  •   egalizarea subvenţiilor la nivel naţional,
  •   impachetarea dozei (se referă doar la 10 farmacii).
Profitul total brut pentru întregul sector este negociat cu Ministerul de Interne şi Sănătate.
   1.2. Sistemul de remunerare – structură
1.2.1. Compensare farmacie
Adaosul farmaciei la medicamentele prescrise si la OTC este determinat pe baza preţului de achiziţie al farmaciei (PPP)
  •   PPP ≤ DKr 30: 29.3% + 14.78 DKr
  •   DKr 31 ≤ PPP ≤ DKr 60: 22.6% + 16.78 DKr
  •   PPP > DKr 60: 16.00% + 20.78 DKr

DKr= coroane daneze.
Farmaciştii mai primesc un onorariu de distribuire de 7.40 DKr (fără TVA) pentru fiecare reţetă cu un singur medicament.
Unele servicii farmaceutice sunt plătite de stat la preţ fix. Pentru restul, farmaciile îşi pot stabili singure preţurile.
1.2.2. Discount / claw back (recuperare bani)
Rata de calcul a profitului (55% din iulie 2005) poate fi ajustată de mai multe ori pe an pentru a asigura realizarea câştigurilor anuale ale farmaciştilor. Profiturile totale brute al tuturor farmaciilor cu amănuntul sunt fixate conform unui acord convenit, la fiecare doi ani, între Ministerul de Interne şi Sănătate şi Asociaţia Proprietarilor de Farmacii Daneze, pe baza cifrelor curente şi previziunilor de dezvoltare. Acest profit brut pentru toate farmaciile cu amănuntul a fost stabilit la 2.274 DKr milioane în 2005.
Farmaciile cu o cifră de afaceri relativ mare, plătesc o taxă de vânzări celor cu câştiguri mai mici (măsură de egalizare care asigură repartiţia geografică potrivită a farmaciilor; ≈ 64 milioane DKr redistribuite anual, circa 60% din farmacii profită din aceste subvenţii)


{jospagebreak_scroll title=Finlanda}

Finlanda

  1. Sistemul de remunerare
1.1. Sistemul de remunerare – componente
Farmaciile finanţează toate serviciile obligatorii şi voluntare şi cheltuielile prin:

  • adaosuri regresive: diferenţe între preţul de vânzare şi preţul cu amănuntul (exclusiv TVA şi taxa de distribuţie), echilibrarea (în funcţie de cifra de afaceri a farmaciei) printr-o taxă plătită de farmacie statului.
  • taxă de distribuire pentru fiecare reţetă


  1.2. Sistemul de remunerare – structură
1.2.1. Compensaţia farmaciei
Preţurile medicamentelor sunt la fel în toate farmaciile şi sunt reglementate de Consiliul de Stat.
Preţul cu amănuntul la farmacii este calculat din preţul en gros după următorul model:

 Pretul medicamentului stabilit de Consiliul de Stat pe 1 decembrie 2002
 Preţul en gros (Euro) Preţul cu amănuntul la farmacie (Euro)
 0-9,25 1,5 x preţ en gros + 0,50 Euro +TVA 8%
 9,26-46,25 1,4 x preţ en gros + 1,43 Euro + TVA 8%
 46,25 -100,91 1,3 x preţ en gros + 6,05 Euro + TVA 8%
 100,92-420,47 1,2 x preţ en gros + 16,15 Euro + TVA 8%
 > 420,47 1,125 x  preţ en gros + 47,68 Euro + TVA 8%

 O taxă de 0,42 € (inclusiv TVA 8%) per reţetă este percepută peste preţul cu amănuntul ca taxă de distribuire.

Aceste preţuri astfel calculate includ încă o taxă anuală de farmacie (progresivă: de la 0 la 11%, şi care trebuie scăzută pentru a da adevăratul adaos) bazat pe cifra de afaceri a farmaciei şi calculate după cum urmează:

 Cifra de afaceri anuală a farmaciei (€)
 Taxa farmacieila limita inferioară(€) Taxă -% ce depăşeşte limita inferioară
   
 672 662 – 784 398  - 6
 784 398 – 1 008 620
6 704 7
 1 008 620 – 1 232 591
22 400  8
 1 232 591 – 1 569 79240 317  9
 1 569 792 – 2 017 238
70 665
 9.50
 2 017 238 – 2 465 929113 173
 10
 2 465 929 – 2 914 371158 042
 10.25
 2 914 371 – 3 699 516
204 007
 10.50



  1.2.2 Discount / claw back (recuperare bani)
Nu există discount obligatoriu pentru asigurarile de stat sau companiile de asigurări private.
Farmaciile pot oferi discount-uri clienţilor obişnuiţi şi acesta trebuie să fie la fel pentru toţi.
Pentru veteranii de război, farmaciile acorda un discount de 10 % pentru medicamente, care nu sunt rambursate de sistemul intern de asigurari sau care aparţin categoriei de rambursare de bază (42 %).

{jospagebreak_scroll title=Franţa}

Franţa

  1. Sistemul de remunerare
1.1. Sistemul de remunerare – componente
Toate farmaciile finanţează serviciile obligatorii şi voluntare şi cheltuielile cu adaosul calculate pe baza preţului de vânzare al fabricantului. Adaosul este calculat printr-un sistem regresiv (pe măsură ce preţul creşte, se aplică un adaos mai mic). În plus, există o taxă fixă pentru pachetul vândut.

1.2 . Sistemul de remunerare – structură
1.2.1. Compensarea farmaciei
Adaosurile farmaciei sunt:
  • 26,10% din preţul de vânzare al fabricantului, exclusiv vânzările, pentru primii 22,90 Euro
  • 10% din preţul de vânzare al fabricantului pentru partea din preţ între 22.91 şi 150 de Euro
  • 6% pentru oricare parte din preţ peste 150 Euro Încă 0,53 Euro se adaugă pentru fiecare pachet vândut.


1.2.2. Discount / claw back (recuperare bani)
Nici una

{jospagebreak_scroll title=Germania}

Germania

  1. Sistemul de remunerare
1.1. Sistemul de remunerare – componente
Farmaciile finanţează aproape toate serviciile prin venitul rezultat din distribuirea medicamentelor.
  1.2. Sistemul de remunerare – structură
1.2.1. Compensarea farmaciei
Pentru medicamente prescrise, farmacistul primeşte 8.10 € per pachet + 3% la preţul de vânzare al angrosistului.
Pentru medicamentele fără reţetă, neplătite de Asigurările de Sănătate, farmacia este liberă să decidă preţul de vânzare.
Pentru medicamentele neprescrise, plătite de Asigurările de Sănătate adaosurile se prezinta in tabelul de mai jos:

 Preţul de vânzare al angrosistului Creştere /adaos farmacie
 De la ….la € În % sau în €
 0.01 - 1.22 68%
 1.23 - 1.34 0.83€
 1.35 - 3.88 62%
 3.89 - 4.22 2.41€
 4.23 - 7.30 57%
 7.31 - 8.67 4.16€
 8.68 -12.14 48.0%
 12.15 - 13.55 5.83€
 13.56 - 19.42 43%
 19.43 - 22.57 8.35€
 22.58 - 29.14 37%
 29.15 - 35.94 10.78€
 35.95 - 543.91 30.0%
 peste 543
 8.263%+118.24€

 

1.2.2. Discount / claw back (recuperare bani)
Pentru medicamentele cu reţetă plătită de asigurari, farmacia are obligaţia de a acorda un rabat de 2.30 € brut (adică 1.863 € net) per pachet.
Medicamentele fără reţetă ce pot fi rambursate trebuie să ofere un rabat de 5% fondurilor de asigurari.
1.2. Comentarii
Importuri paralele
Un factor care afectează remunerarea comunităţii de farmacii este dat de faptul ca farmaciştii au obligaţia de a ceda 5% din cifra lor de afaceri sistemului de asigurari, folosind importuri paralele care sunt de cel puţin 15 € sau cel puţin cu 15% mai ieftine decât originalul. Dacă farmacistul nu realizează această cotă, se deduce o economisire teoretică prin folosirea crescută a importurilor paralele din suma rambursată catre asigurari.

{jospagebreak_scroll title=Grecia}

Grecia

  1. Sistem de remunerare
1.1. Sistem de remunerare – componente
Farmaciile finanţează toate serviciile şi cheltuielile obligatorii şi voluntare printr-un adaos fix.
  1.2. Sistem de remunerare – structură
1.2.1. Compensarea farmaciei
Adaosul farmaciei după toate taxele este aproximativ 24% din preţul medicamentelor către populaţie.
1.2.2. Discount / claw back (recuperare bani)
Nu sunt informaţii.

{jospagebreak_scroll title=Ungaria}

Ungaria

  1. Sistem de remunerare
1.1. Sistem de remunerare – componente
Farmaciile finanţează toate serviciile şi cheltuielile obligatorii şi voluntare prin adaosul adăugat la preţul de achiziţie al farmaciei. Adaosul este regresiv, pe măsură ce preţul creşte, se aplică un adaos mai mic (peste HUF 5001 adaosul este fix, independent de preţul medicamentului).
HUF=forint

Preţ angrosist (HUF)
Adaos farmacie (%, HUF)
Preţ cu amănuntul (HUF )
0-500
26%
0-630
501-590
130 Ft
631-720
591-1500
22%
721-1830
1501-1737
330 Ft
1831-2067
1738-3500
19%
2068-4165
3501-3911
665 Ft
4166-4576
3912-5000
17%
4577-5850
5001-
850 Ft
5851-

 1 EUR ~ 280 HUF

Pacienţii plătesc suplimentar serviciul de noapte cand se adauga în plus la pretul medicamentului suma de HUF 360 (EUR 1,4).
Taxa suplimentara pentru manevrarea reţetelor in farmacie prin Fondul Naţional de Sănătate de HUF 2,5 (EUR 0,01) per reţetă.
600 de farmacii (1/3 din numărul total de farmacii) primesc subvenţii de la stat pentru funcţionare.
Acestea se află în zone mici din provincie. Suma este cuprinsa între HUF 60.000 – 180.000 (EUR 215-635) lunar, în funcţie de cifra de afaceri a farmaciei.

{jospagebreak_scroll title=Irlanda}

Irlanda

 1. Sistem de remunerare
1.1. Sistem de remunerare – componente
Farmaciile finanţează toate serviciile şi cheltuielile obligatorii şi voluntare printr-un adaos flexibil în funcţie de adaosul angrosistului, o taxă fixă per produs pentru deţinătorii de carduri medicale şi anumite taxe pentru distribuirea medicamentelor originale.
  1.2 . Sistem de remunerare – structură
1.2.2. Compensarea farmaciei
Există două mari forme prin care farmaciştilor li se rambursează banii pentru medicamentele eliberate asiguratilor: Cardul medical şi Plata medicamentelor.
Prin cardul medical (care acoperă 29% din populaţie, dar reprezintă aproximativ 75% din toate produsele distribuite), farmaciştilor li se rambursează plata pentru medicamentele distribuite la preţul franco-angrosist convenit între Guvern şi Industria de produse farmaceutice.
Farmaciştii mai pot obţine discount din vânzările lor, en gros, pe baza facilităţilor realizate la plată şi aranjamente de comenzi. Rabatul realizat variaza de la farmacie la farmacie. Printre facilităţi se numără comanda electronică, termeni de înţelegere, plata prin debit direct şi planificare. Farmaciştii primesc o taxă uniformă de distribuţie per produs în valoare de 3.26. De asemenea li se mai dau onorarii de îngrijire a pacientului, pentru unele medicamente deosebit de inovatoare distribuite prin comunitatea de farmacii.
Pentru produsele distribuite conform schemei de plată a medicamentelor şi a schemei bolilor cronice pacienţilor care nu sunt eligibili pentru cardul medical, farmacistului i se rambursează costul medicamentului la preţul de comercializare, o taxă uniformă de distribuţie de 2.86, plus un adaos de 33% la preţul de comercializare al produsului distribuit. Pacienţii privaţi care nu obţin medicaţia conform nici uneia din scheme plătesc costul total al medicamentelor farmacistului.

{jospagebreak_scroll title=Portugalia}

Portugalia

  1. Sistem de remunerare
1.1. Sistem de remunerare – componente
Farmaciile finanţează toate serviciile şi cheltuielile obligatorii sau voluntare printr-un sistem liniar în care adaosul farmaciei şi preţul medicamentului sunt într-o relaţie direct proporţională unul faţă de celălalt.

  1.2. Sistem de remunerare – structură
1.2.1. Compensarea farmaciei
Pentru medicamentele eliberate cu reţetă, procentul este de 18,25%.
Preţul medicamentelor OTC este liber.

{jospagebreak_scroll title=Slovenia}

Slovenia

 1. Sistem de remunerare
1.1. Sistem de remunerare – componente
Farmaciile finanţează toate serviciile şi cheltuielile obligatorii şi voluntare printr-o taxă fixă de reţetă eliberată şi pe produsele din reţetă.
  1.2. Sistem de remunerare – structură
1.2.1. Compensarea farmaciei
Există o taxă fixă pentru serviciile efectuate de farmacie. Taxa constă din taxa pe reţeta eliberată ~ 0, 9 EUR şi taxa pe fiecare produs de pe reţetă ~ 0, 5 EUR.
Taxa este fixată pe baza unui sistem de puncte care stabileşte 0, 31 puncte pentru taxa pe reţetă şi 0, 16 puncte pentru fiecare produs eliberat.
Medicamentele nerambursate au şi ele taxa fixă de farmacie, care este recomandată de Cameră Farmacistilor. {jospagebreak_scroll title=Spania}

Spania

  1. Sistem de remunerare
1.1. Sistem de remunerare – componente.
Farmaciile finanţează toate serviciile şi cheltuielile obligatorii şi voluntare printr-un adaos calculat printr-un sistem regresiv, pe măsură ce preţurile cresc, se aplică un adaos mai mic.
  1.2. Sistem de remunerare – structură
1.2.1. Compensarea farmaciei

Preţul medicamentelor
Adaos comunitatea de farmacii
Preţ franco-fabrică < 89.62 
37,53 Euro per pachet 
Preţ franco-fabrică ≥ 89.62
27.9%


În cazul medicamentelor fără reţetă, comunitatea farmaciilor poate oferi discount până la 10 %, inclusiv taxe.
  1.2.2 Discount / claw back (recuperare bani)
Există o schemă specială de rambursare pentru medicamente aplicată la cifra de afaceri lunară a farmaciei la medicamentele prescrise eliberate, calculate conform preţului cu amanuntul cu TVA inclus. Rabatul este calculat pentru a fi aplicat la o cantitate ce depăşeşte € 31.627,66 din cifra de afaceri lunară, procentul stabilit prin nivelul cifrei de afaceri. Aceste procente variază de la 8% la primul nivel, cifra de afaceri între €31.627,66 şi €42.628,59 şi 15% pentru ultimul nivel cifra de afaceri depăşind €228.774,29. În plus, pentru a calcula cifra de afaceri lunară, medicamentele cu un preţ mai mare de €89.62, sunt excluse din schema de discount, cantitatea care calculată la preţul cu amanuntul cu TVA inclus, depăşeşte preţul franco-fabrică. {jospagebreak_scroll title=Suedia}

Suedia

  1. Sistem de remunerare
1.1 Sistem de remunerare – componente
Suedia are un sistem farmaceutic, cu un singur lanţ de farmacii proprietatea statului, Apoteket AB care conduce toate cele 900 de farmacii cu amănuntul sau farmaciile de spital din ţară.
Adaosul comunităţii de farmacii cu amănuntul este decis prin negocieri între Apoteket AB şi Consiliul Beneficiilor Farmaceutice, PBB, responsabil de rambursarea medicamentelor in Suedia.
Diferitele game de produse (medicamente pe reţetă, alte game de produse rambursate de societate - teste în diabet, produsele de colostomie şi urostomie, gaze medicale, etc.) au diferite forme de adaos cu amănuntul. Pentru gamele de produse neintroduse în sistemul naţional de rambursare, adaosul cu amănuntul al comunităţii farmaceutice este decis prin hotărârea Consiliului Apoteket AB. Printre aceste game de produse se numără medicamentele OTC, remediile naturiste şi medicamentele pentru uz veterinar. Apoteket AB aplică în general acelaşi adaos cu amănuntul al farmaciilor pentru medicamente prescrise rambursabile, stabilite de PBB şi pentru alte medicamente prescrise care nu sunt incluse în sistemul de rambursare. Serviciile farmaceutice (acoperite de adaos) furnizate de farmacii sunt guvernate de un acord între Apoteket AB şi Ministerul Sănătăţii şi Bunăstării Sociale.
În acest acord sunt incluse toate serviciile farmaceutice obişnuite, informaţii despre medicamente şi câteva alte angajamente şi responsabilităţi inclusiv administrarea sistemului de rambursări farmaceutice.
  1.2 Sistem de remunerare – structură
1.2.1 Compensarea farmaciei
Pentru medicamentele prescrise pentru clienţi privaţi (AUP) preţul este întotdeauna acelaşi în orice farmacie pe tot cuprinsul ţării. Sistemul de rambursare este un sistem naţional. Cu toate acestea, în unele consilii locale se aplică diferite modele de rambursare pentru unele produse, având drept consecinţă preţuri diferite în diferite zone geografice. Acesta este cazul pentru unele produse nutriţionale speciale, pilule contraceptive şi alte produse care nu sunt incluse în sistemul naţional de rambursare. Adaosurile farmaciei pentru toate produsele rambursate aprobate la nivel naţional pentru uz uman se bazează pe preţul angrosistului / preţul farmaciei (AIP). Preţul farmaciei (AIP) este decis în cadrul unei negocieri între fabricant şi PBB. Preţul farmaciilor, în special pentru produse care sunt incluse în sistemul de substituţi generici se schimbă lunar pentru a permite concurenţa între companiile care funcţionează în zona produselor generice pe piaţă.
Adaosul farmaciilor cu amănuntul este adăugat la preţul farmaciei conform tabelelor de mai jos:

Pentru reţete medicamente uz uman – Rx
Nivel preţ farmacie (AIP) în SKr
Adaos comunitatea de farmacii AUP în SKr
AIP < 75,00
AIP x 1,20 + 31,25
AIP = 75,01 – 300,00
AIP x 1,03 + 44,00
AIP =  300,01 – 6000,00
AIP x 1,02 + 47,00
AIP> 6000,01AIP + 167,00


Pentru medicamente de uz veterinar
Nivel preţ AIP în SKr
Adaos comunitatea de farmacii AUP în SKr
 <150,01AIP x 1,18 + 36,00
>150,01
AIP x 1,02 + 60,00


Pentru produse teste diabet, etc
Nivel preţ AIP în SKr
Adaos comunitatea de farmacii AUP în SKr
AIP 0 – 47,35 
AIP x 1,402 + 3,36
AIP 47,36 – 4500,00
AIP x 1,106 + 17,36
AIP> 4500,01
AIP + 494,36 + 0,01 x (AIP – 4500,00)


Pentru produse colostomie şi urostomie, etc.
Nivel preţ AIP în SKr
Adaos comunitatea de farmacii AUP în SKr
AIP 0 – 47,35 
AIP x 1,362 + 4,00
AIP 47,36 – 4500,00
AIP x 1,108 + 16,00
AIP> 4500,00
AIP + 502,00 + 0,01 x (AIP – 4500,00)


Pentru medicamente de uman şi veterinar fără reţetă (OTC) inclusiv TVA
Nivel preţ AIP în SKr
Adaos comunitatea de farmacii AUP în SKr 
AIP < 20,00 
(AIP x 1,42 + 4,10) x 1,25
AIP = 20,01 – 50,00
(AIP x 1,40 + 4,50) x 1,25
AIP =  50,01 – 100,00
(AIP x 1,12 + 18,50) x 1,25
AIP= 100,01 – 1000,00
(AIP x 1,11 + 19,50) x 1,25
AIP> 1000,00
(AIP x 1,10 + 29,50) x 1,25

{jospagebreak_scroll title=Romania}

Romania

La 1 oct.2008:
Adaosul pentru farmacie se calculeaza conform grilei de mai jos:

Nivelul valoric al pretului cu ridicata
Cota de adaos
0 – 2,00
24%
2,01 – 5,00
20%
5,01 – 7,50
15%
peste 7,50
12%

  • adaos 0% - 3%, pentru medicamentele din programele nationale(antidiabetice, citostatice, posttransplant, HIV/SIDA),
  • adaos 0% - 7% pentru medicamentele pentru bolile cronice,

Nu sunt alte taxe.

Exemplificam prin tabelele 1 si 2, modul de repartitie a medicamentelor prin adaosul comercial, folosind datele a 8 farmacii , cu activitate manageriala foarte buna, din Bucuresti si din cateva judete:

Tabel nr. 1.
 Farmacia HF
Bz

Farmacia L
I/D

Farmacia FM
B

Farmacia A
I
Adaos comercial    
programe
1,5%
3% / 1,5%
0%
1-2%
boli cronice
5%
1,5% / 1,5%
3%
2%
% din vanzari
    
programe
40%
40%
10%
25%
boli cronice
10%
40%
20%
25%
% din vanzari
    
24%
5%
20%
5%
20%
20%
5%
14%
15%
15%
15%
5%
6%20%
5%
12%
30%
60%
55%
55%
completari
comision card bancar 1%
comision card bancar 1%
card de fidelitate, comision card bancar 1%,
adaos mediu  in farmacie 9%
comision card bancar 1,5 %


Tabel nr. 2
 Farmacia Ac
Br

Farmacia E
G

Farmacia DC
I

Farmacia F
B

Adaos comercial
    
programe
1,% (0,09%) 1,5%
2%
0%
boli cronice
2% 
4%
1,5%
3%
% din vanzari
    
programe
3%
13%
8%
~20%
boli cronice
11%
13%
8%
~20%
% din vanzari
    
24%
18%
0,60%
20%
0,50%
20%
32%
3,68%
16%
10%
15%
35%
3,37%
32%
15%
12%
15%
63,83%
32%
50%
completari
comision card bancar 2%
reduceri de pret pe stoc;
dese modificari ale listelor de medicamente
-
adaos mediu
8-10%


CONCLUZII

1. Adaosul comercial al farmaciei comunitare din Uniunea Europeana este in medie de 24%, in Romania este in medie de 9%.

2. In timp ce in Romania nu sunt reglementate alte taxe, in tari ca Austria, Ungaria este reglementata taxa de urgenta in timpul noptii, in Belgia, Finlanda, Ungaria taxe de manevrare a retetelor, in Belgia taxa pentru servicii de pază în week-end şi noaptea, pentru eliberarea de preparate deosebite, distribuirea de metadonă.

3. In tarile UE, legislatia asigura existenta farmaciei comunitare in toate zonele, prin garantarea realizarii unei cifre de afaceri.
Farmaciile cu o cifră de afaceri relativ mare, plătesc o taxă de vânzări celor cu câştiguri mai mici - măsură de egalizare care asigură repartiţia geografică potrivită a farmaciilor, (Danemarca, Finlanda)

4. In Romania legislatia farmaceutica actuala conduce la desfiintarea farmaciei comunitare independente si nu la sustinerea acesteia.